Despre noi

Slider

Venind dinspre Sîngeorz-Băi, ne continuăm drumul pe DN 17D sau „șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul când în dreapta, când în stânga”, după cum Liviu Rebreanu spunea în romanul său „Ion”, până când dăm de râul Cormaia, un mândru afluent al Someșului Mare, cu ape cristaline și învolburate ce și-au săpat de multă vreme drumul printre stâncile dure. Decidem că ar fi bine să explorăm cu mai mare atenție localitatea cu același nume, care în aceste momente pare să aibă un farmec aparte chiar prin amplasarea ei: o mică perlă a Munților Rodnei despre care de curând am auzit că ascunde peisaje mirifice, cu cascade, peșteri și lacuri glaciare și gândul că am putea sorbi din ochi astfel de priveliști ne face să ne oprim chiar acolo și să o luăm pe Valea Cormăii.
Imediat suntem acaparați de verdele pădurii, căruia căldura verii nu i-a știrbit nici măcar puțin din sănătate, și mozaicul stâncilor, de aerul proaspăt care ne mângâie pletele trecând prin fereastra mașinii, de florile sălbatice care răsar firave dintre firele de iarbă și adaugă pete de culoare covorului care pare atât de mătăsos când îl vedem cum se așterne de o parte și de alta a drumului, de râul încă îngust, care curge lin la această distanță încă mică de punctul de vărsare, atingând cu blândețe pietricelele peste care trece… Și când unul dintre noi o spune cu voce tare, mai devenim conștienți de ceva, o senzație internă care ne copleșește pe fiecare dintre cei prezenți, pe lângă mulțumirea pe care o simțim privind ceea ce ne înconjoară: ne este cam foame. Adevărul e că de când am pornit în drumeția noastră nu am mâncat nimic. Apoi brusc în fața noastră ni se ivește salvarea: o placă ce ne înștiințează că ne aflăm la Păstrăvăria Cormaia, la 5 km de drumul principal, așa că facem un popas aici.
Ne așezăm la o masă afară și răsfoind meniul, suntem surprinși de multitudinea specialităților care pot fi preparate aici. Ne comandăm cu toții pește și câte o băutură răcoroasă și, până sosește mâncarea, ne hotărâm să aruncăm o privire la modul cum spațiul a fost amenajat. Mergem la locul de joacă și vedem copii sărind pe trambulină cu zâmbete largi pe buze, apoi pe alții care se dau pe tobogane și observăm mașinuțele de jucărie cu care e presărată iarba și cele câteva trotinete lăsate acolo. Urcăm pe niște trepte de lemn frumos cioplite și ajungem în interiorul restaurantului, unde vazele cu flori așezate cu grijă pe mese, ștergarele și farfuriile ornamentale de deasupra ferestrelor și de lângă cuier și tejgheaua de lemn sculptată cu măiestrie sporesc eleganța unei încăperi și așa sclipitoare, scăldată în lumina soarelui și a becurilor dispuse la distanțe regulate pe tavan. Nu în ultimul rând vizităm bazinele cu păstrăvi, care fie înoată cu repeziciune prin apă, fie formează vârtejuri, rotindu-se în cercuri concentrice, imagine fascinant de privit. Neuitând să ne facem poze în fiecare loc pe unde am mers, revenim în cele din urmă la masa noastră și observăm chelnerițele aducându-ne mâncarea. Rămânem plăcut surprinși de sincronizarea perfectă, de atenția cu care ne așază bucatele apetisante pe masă și amabilitatea cu care ne întreabă dacă mai dorim ceva. Gustul divin al peștelui în combinație cu cartofii prăjiți ne face să îl savurăm până la ultima bucățică.
Uimiți fiind de experiența deosebită pe care am trăit-o la această păstrăvărie al cărei nume este identic cu însuși cel al localității, decidem ca la întoarcere să cumpărăm niște păstrăvi pe care să-i gătim acasă și apoi ne continuăm și mai veseli drumul de-a lungul văii Cormăii…